L-am găsit clădit cu multă simetrie după moda europeană, împodobit pe dinăuntru cu plafoane bogat sculptate și cu picturi bune; dar mobilele fuseseră ridicate de slujitorii Porții pe vremea mazilirii nefericitului său stăpân. Era transformat acum în han, pentru adăpostirea călătorilor.
În 1711, francezul Aubry de La Motraye (1674 – 1743), Diplomat și călător, colecționar și explorator, a ajuns în Dobrogea. După trei ani, a pornit din Londra spre Constantinopol, dar s-a abătut de la traseul obișnuit, „pentru că ține să viziteze Timișoara”, a trecut prin Belgrad și Banat, apoi pe valea Dunării, pe apă și pe uscat, până la Isaccea, de unde a mers la Varna și s-a îmbarcat spre destinația lui.
În prezentarea lui La Motraye, editorii Călători străini despre Țările Române notau:
Francez de naștere, englez de adopțiune, hughenot de tradiție, dar fără îngustimea intolerantă a protestanților, avea un orizont foarte larg în spațiu, mulțumită multiplelor sale călătorii în toată lumea, începând din 1696, iar în timp datorată interesului viu pentru antichitate, monumente arheologice și îndeosebi medalii. La acestea se mai adaugă o mare doză de curiozitate pentru ținuturile nevăzute încă.
Însemnările lui din călătoriile lui făcute în Țara Românească, Transilvania, Moldova, dar și prin teritoriile aflate atunci sub administrație turcească, cuprind nformații „scurte, dar prețioase”, le pe care le-a făcut. După ce s-a sătura de voiaje, s-a stabilit la Londra unde și-a petrecut timpul în special cu scrisul memoriilor sale despre locurile pe care le-a cutreierat.
Nicolae Iorga a scris despre La Motraye:
Negustor englez, a călătorit în Orient și pentru informația lui, căci este un izvor de căpetenie în ce privește acest Orient la începutul veacului al XVIII-lea: a cules și inscripții, a făcut să se reproducă în cartea lui și monede și ilustrații de toată frumuseța, importante și pentru costume.
Afară de aceasta a fost în legătură cu Carol al XII-lea, care, când a trebuit să fugă din Ucraina, s-a refugiat la Bender, și, acolo, în apropiere, la Varnița, a clădit un sat suedez după toată orânduiala moldovenească.
SUS •• Editat de Mira Kaliani | Călătorii la Singular
La 1714, La Motraye se afla în suita lui Carol al XII-lea, regele Suediei, și a avut prilejul să facă o nouă călătorie prin Țara Românească și Transilvania.
Alături de baronul Frederic de Fabrice, care provenea dintr-o veche familie de diplomați, el a fost trimis într-o misiunea la București. Au ajuns în oraș în 14 octombrie și au stat câteva ceasuri. La Motraye și-a petrecut timpul umblând prin oraș, în timp ce baronul „a făcut o vizită noului domn”. În urmă cu două luni, Constantin Brâncoveanu și fiii săi au fost uciși, iar noul domn al țării era Ștefan Cantacuzino.
În cele câteva ore petrecute în capitala Țării Românești, La Motraye s-a plimbat pe străzi, a privit lumea și a notat mai târziu:
Orașul București e foarte întins; este astăzi capitala Țării Românești, e bine populat, dar murdar și rău clădit.
Palatul domnului e mai degrabă mare și încăpător decât frumos.
Portul muntenilor se deosebește puțin de al grecilor.
A privit jupânese, boieroaice, și a observat că se îmbracau după moda de la Constantinopol. El a scris:
Cele de rangul întâi, ca de pildă soția domnului, fiicele lui și ale boierilor poartă haine lungi îmblănite ca turcii, cu un calpac sau o căciulă rotundă de samur aproape la fel ca a bărbaților. Acest lucru se potrivește și pentru moldoveni.
Femeile simple, din popor, purtau portul tradițional, după datină, „cu deosebirea că așezarea părului este aceeași pe care pictorii vechi o dau înfățișării fecioarei Maria.
Cei doi au părăsit Bucureștiul după-amiaza și, după două ore de mers au văzut „o clădire destul de mare și de măreață”. Călăuza le-a spus ce era: „Un palat care se numea Mogoșoaia și care fusese clădit de ultimul domn al Țării Românești”. A avut curiozitatea „de a intra înăuntru și de a-l vizita” și a povestit în memoriile lui de călătorie:
L-am găsit clădit cu multă simetrie după moda europeană, împodobit pe dinăuntru cu plafoane bogat sculptate și cu picturi bune; dar mobilele fuseseră ridicate de slujitorii Porții pe vremea mazilirii nefericitului său stăpân. Era transformat acum în han, pentru adăpostirea călătorilor.
SUS •• Palatul de la Mogoșoaia | Institutul Național al Patrimoniului • Editat de Mira Kaliani | Călătorii la Singular
În Istoria românilor prin călători, Nicolae Iorga scria despre vizita lui La Motraye și despre „prea frumosul” palat domnesc transformat în han:
Mobile nu erau; le luaseră turcii când făcuseră inventarul averii lui Brâncoveanu, și urmașul acestuia, Ștefan Cantacuzino, vrând poate ca printr-un act de caritate să șteargă amintirea păcatului mare pe care l-a săvârșit față de ruda care pierise la Constantinopol din pâra lui, prefăcuse această frumoasă clădire într-un han unde călătorii puteau să se adăpostească, fără însă a găsi acolo serviciul; dovadă că, atunci când au venit aici acești călători, s-au îngrijit singuri să-și pregătească masa.
Ne putem închipui ce-a ajuns preafrumoasa clădire a lui Brâncoveanu prefăcută fiind în han, cât de repede trebuie să i se fi stricat picturile.
De jur împrejur erau grădini, care mergeau până la râu. Se înseamnă și un heleșteu, care mi se pare că nu mai există, și drumeții aveau facultatea să trimită pe cineva să pescuiască și să-și gătească singuri mâncarea, ca la mănăstirile noastre.
La Motraye a povestit despre „masa bună” gătită în fostul palat domnesc:
Cum baronul Fabrice își ia bucătarul cu el, l-a pus să ne gătească o masă bună cu vânat, din care e belșug în țară și pe care-l cumpărase, și cu niște pește, pe care ni l-a scos paznicul dintr-un heleșteu aflat într-o grădină frumoasă care ține de această casă și dintr-un râuleț ce curge pe lângă zidurile ei.
După ce s-au ospătat în fostul palat al lui Brâncoveanu și s-au odihnit „câteva ceasuri”, drumeții au încălecat din nou, pentru a-și urma drumul „în restul nopții care era foarte senină”.
Comments are closed