Florian Porcius a fost „întâiul nostru botanist al Transilvaniei, care a tras brazdă nouă în ogorul înțelenit al științelor”, și cel care a ilustrat flora Transilvaniei, scrie un teolog pasionat de științele naturale.
Născut la Rodna, în Bistrița-Năsăud, la 28 august 1816, într-o familie de „cultivatori de pământ”, Florian Porcius a fost crescut de bunicul său matern, preotul Gherasim Porcius. De la acesta, a preluat numele de familie.
Într-o autobiografie, notase că a învățat la școală limbile germană, maghiară și română. A studiat și limba latină, deoarece bunicul său a dorit „să-i fie urmaș”, să urmeze drumul preoției.
Între anii 1844–45, a studiat la Viena:
Am ascultat la Viena, pe cheltuială proprie, cursul superior de pedagogie și educație obținând din toate materiile nota eminentă.
Tot la Viena, am urmat și cursurile de caligrafie și economie, iar ca ascultător benevol, am cercetat și prelegerile din studiul botanic.
Reîntors acasă de la Viena, a fost numit învățător la Rodna. Tot de atunci, așa cum mărturisea, „a început să se ocupe mai stăruitor cu studiul botanicii”.
În munții Țibleș, la pasul Bârgăului (sau Tihuța), a descoperit una dintre zonele preferate de studiu:
Am adunat material considerabil pentru ierbarul meu, cât și pentru comunicări cu botaniști și cu institute botanice, de la care primeam în schimb alte plante dorite.
Despre preocuparea constantă a lui Florian Porcius pentru studiul plantelor, teologul Ambrosie Chețan scrie:
Porcius făcea parte din generația mare a veacului trecut.
Atunci când Timotei Cipariu, George Barițiu, Alexandru Papiu-Ilarian, Iacob Mureșanu și alți bărbați aleși erau preocupați de latinitatea limbii și de originea noastră romană, Florian Porcius aduna din gura poporului român numiri de plante, dovezi de limbă incontestabile, și urzea acea știință pe care alții înainte de el nici n-au încercat-o…
Monument nepieritor și-a ridicat prin scrierile sale prețioase și prin descoperirea mai multor specii și varietăți de plante noi, care parte au fost numite de botaniști în onoarea lui, parte le-a dat el nume, și-i poartă prin urmare numele.
Herbariul însemnat ce-l avea și l-a îmbogățit mereu, parte cu specii pe care le-a recoltat el, parte cu altele crescute în localități depărtate și obținute în schimbul plantelor culese și uscate de dânsul.
Cu plantele sale a înavuțit multe herbarii europene.
Îndeosebi a dăruit numeroase specii institutului botanic și facultății de medicină din București.
Mulți botaniști și oameni de știință au cercetat (în Rodna) casa încărcată cu plante a învățatului Porcius, unde au fost primiți cu bunăvoință și rară afabilitate.
Toți i-au admirat herbarul bogat, aranjat cu îngrijire, i-au admirat temeinicia lui floristică, și s-au depărtat stăpâniți de stimă și respect față de el, muncitorul onest care și-a câștigat un nume de distins specialist, a îmbogățit știința botanică în general și în special a întemeiat știința botanică românească…
La vârsta de 66 de ani, Florian Porcius a fost ales membru al Academiei Române. În 1905, a fost onorat de regele Carol I cu medalia Bene Merenti.
A încetat din viață la aproape 90 de ani.
La moartea lui Porcius, avocatul Gavril Tripon scria:
Plâng ierburile și florile munților noștri că a plecat pe vecie dintre ele cel ce atât de mult le-a iubit…
Ioan Kalinderu, atunci președinte al Academiei Române, l-a numit „primul botanist de frunte de pe vremuri”.
Când Florian Porcius avea 84 de ani, a fost vizitat la Rodna de publicistul Iuliu Moisil. Acesta a publicat în Buletinul Societății de Științe un articol despre întâlnirea cu botanistul.
Moisil povestește:
Bătrânul botanist, deși într-o vârstă atât de înaintată, lucrează și astăzi cu cea mai mare ardoare pentru știința botanicii, de dimineața până seara.
În mijlocul familiei sale, formate dintr-un fiu, două fiice și o nepoată, care îl îngrijesc cu cea mai mare dragoste, trăiește o viață veselă și liniștită, o viață de savant, respectat și venerat de toți amicii și cunoscuții.
Dorim ca viața bătrânului botanist să insufle tinerimii noastre dragoste pentru frumoasa știință a botanicii și să exploreze flora țărilor românești cu aceeași ardoare cu care o face «moșul Porcius», iar în viața publică și privată să-i urmeze virtuțile.
Minunile naturii văzute, trăite și amintite de botanistul Florian Porcius:
Nici o îndeletnicire nu mulțumește mai mult pe om și nu-i pricinuiește plăceri mai felurite decât privitul cu luare aminte la lucrările naturii.
Dacă am trăi vreo câteva veacuri și dacă fiecare zi, fiecare ceas l-am întrebuința spre a cerceta numai minunata creștere și înmulțire a ierburilor pe pământ, am găsi la sfârșitul acestei vremi, mii de lucruri pe care nu le-am putea tălmăci, care ar rămâne ascunse pentru noi și care ar ațâța din ce în ce mai mult a noastră băgare de seamă.
Fiindcă dar viața ne este atât de scurtă încât abia ține o jumătate de veac, să întrebuințăm încă cu folos această puțină vreme, ce este hotărâtă a petrece pe pământ.
Să o jertfim, pe cât neapăratele noastre datorii ne iartă, spre a observa natura și, într-acest chip, a înlesni spiritului nostru plăcerile cele mai nevinovate și cele mai statornice.
Mulțumirea ce vom găsi într-aceasta va crește cu atât mai mult cu cât vom cerceta mai cu îngrijire scopul pe care Dumnezeu și l-a propus în lucrările sale, pentru că frumusețile naturii sunt cu mult mai de mirare și mai înalte decât ceea ce se poate face prin meșteșugul omenesc.
Lucrările oamenilor nu ne înlesnesc întotdeauna traiul cel tihnit și nu ne fac mai buni de ceea ce suntem, iar lucrările naturii, toate de obște și chiar acelea care ni s-ar părea de nimic, au de scop binele obștesc al lumii…
Completează cu esența mărturisirii lui Florian Porcius despre minunata creștere a ierburilor pe pământ.
