Despre botanistul Florian Porcius, o scurtă evocare.
Născut la Rodna, în Bistrița-Năsăud, la 28 august 1816, într-o familie de „cultivatori de pământ”, Florian Porcius a fost crescut de bunicul său matern, preotul Gherasim Porcius. De la acesta și-a luat numele.
Într-o scurtă autobiografie, Florian Porcius notase că a învățat la școală limbile germană, maghiară și română. Între anii 1844 și 1845, a studiat la Viena, unde a urmat și un curs de botanică.
Reîntors în satul natal, a fost numit învățător. Din acea perioadă, a început să se ocupe „mai stăruitor cu studiul botanicii”.
„Am adunat material considerabil pentru ierbarul meu, cât și pentru comunicări cu botaniști și cu institute botanice, de la care primeam în schimb alte plante dorite”, mărturisește Florian Porcius în autobiografia lui.
A fost ales membru al Academiei Române în 1882, la 66 de ani.
În 1905, a fost onorat de regele Carol I cu medalia Bene Merenti.
Florian Porcius a încetat din viață la 30 mai 1906, cu trei luni înainte de a împlini 90 de ani.
Ioan Kalinderu, atunci președinte al Academiei Române, l-a numit „întâiul botanist de frunte de pe vremuri”.
La moartea lui Florian Porcius, avocatul Gavril Tripon scria:
Plâng ierburile și florile munților noștri că a plecat pe vecie dintre ele cel ce atât de mult le-a iubit…
Combină cu ierburile lui Porcius, lumea botanicii; o esență – Florian Porcius despre minunata creștere a ierburilor; adaugă o impresie despre întâiul botanist din Transilvania.
