„Lunea trebuie început orice lucru de ispravă, pentru ca Dumnezeu să ajute a-l termina cu bine și curând”, nota etnograful și culegătorul de folclor Simion Florea Marian [1 septembrie 1847 – 11 aprilie 1907]. În credințele populare, ziua de luni era aducătoare de noroc.
La poporul român și la alte popoare sud-europene, prima zi a săptămânii este lunea. Considerată aducătoare de noroc, e o zi dedicată astrului selenar.
Etnograful Ion Ghinoiu scria:
E o zi favorabilă începerii activităţilor specifice industriei casnice (tors, dărăcit, năvădit, ţesut, croit), în special a acelora de durată, care nu se pot încheia într-o singură zi (ţesutul, cusutul sau brodatul iei sau cămăşii).
Se interzicea în această zi numai negoţul, datul pe datorie, împrumutul bunurilor materiale, mersul la peţit şi înmormântările.
Lunea reprezintă timpul favorabil efectuării practicilor de medicină populară.
Pentru câştigarea bunăvoinţei Sfintei Luni, care poate da sănătate copiilor şi prosperitate familiei, unele femei o celebrează prin post, uneori mai sever ca cel ţinut în zilele de miercuri şi vineri.
Este un început și pentru ca un început să fie bun trebuie să fie asociat bucuriei.
Simion Florea Marian amintea:
Oricine trebuie să se bucure în această zi, pentru a fi vesel peste toată săptămâna;
iar dacă i s-ar întâmpla supărare, atunci toată săptămâna se va întrista și-i va merge rău pentru te-miri-ce.
Lunea trebuie să se înțarce copiii.
Nu e bine să se dea bani din casă în această zi și cu deosebire dimineața, căci toată săptămâna va trebui să tot dea; ci să caute numai a lua, căci atunci va primi de pretutindenea.
Lunea nu e bine să-și taie cineva unghiile, căci își va căpăta vrăjmași și-l vor urî prietenii.
Lunea mai e și singura zi în care se spunea că nu e bine să se facă înmormântări.
Etnograful explica:
Nu e bine să se îngroape morții, căci, luând-o din capul săptămânii, e rău de moarte pentru cei rămași în viață.
Pe de altă parte, „nu e bine nici de a merge în pețite”.
Simion Florea Marian comenta:
Sunt zile bune și zile rele, zile fericite și zile nefericite, după care poporul român se orientează în toate întreprinderile și afacerile.
Lunea nu-i bine de a merge în pețit, pentru că ziua aceasta e începutul săptămânii, și de cumva fata, pe care și-a pus feciorul ochiul și la care a mers într-o luni în pețite, n-ar voi să se ducă după dânsul, lesne poate să i se întâmple mai pe urmă că nici altă fată n-ar voi să-l ia de bărbat.
Ba i se poate foarte lesne întâmpla încă și altă neplăcere sau nenorocire.
Se spunea că lunea este „a sfinților îngeri sau voievozi”, de aceea este bine să se postească.
Simion Florea Marian relata despre această datină care a născut zicala postește lunile, ce se referă mai ales la cei care fie sunt atât de săraci încât de multe ori nu au nimic de mâncare și „postesc de nevoie”, fie „n-au de frupt sau de dulce”:
E o credință veche și foarte lățită la români, că cel ce se apucă să postească lunea, aceluia în multe privințe îi merge bine.
Orice își propune duce la bun sfârșit.
Așa nevestele care n-au copii și doresc să aibă, dacă postesc douăsprezece luni una după alta, cred că vor naște copii.
Asemenea mulți și dintre aceia care capătă dureri crângene la ochi, că mai nu pot vedea nimic, încă se apucă a posti mai multe luni, unii chiar și toată viața.
Alții iarăși prind a posti lunea, din cauză că li se îmbolnăvesc și le pier vitele.
Mai pe scurt, fiecare pentru ce voiește și pentru ce îl doare inima, și zic că de când s-au apucat a posti lunea, de atunci și-au ajuns scopul dorit.
Adaugă esență lecturii și vezi acele rosturi tradiționale ce defineau ziua de început de săptămână.
