„Nu oricui îi este dat să-l vadă”, explica scriitorul englez W. S. Maugham [25 ianuarie 1874 – 16 decembrie 1965] acel lucru „rar, minunat, pe care în zbuciumul sufletului său, artistul îl extrage din haosul universal”, frumosul. În ochii lui Auguste Rodin [12 noiembrie 1840 – 17 noiembrie 1817], frumusețea era
pretutindeni, prin urmare, mărturisea sculptorul francez, „ea nu lipsește, doar ochii noștri nu știu să o vadă”. Pentru Henri Matisse [31 decembrie 1861 – 3 noiembrie 1954], frumosul nu exista acolo unde lipsea proporția. „Frumosul este acel frumos estetic pe care îl prind îndată, îl înțeleg adânc și de care au o nevoie sufletească asemenea cu care s-ar găsi greu la alte națiuni”, scria Nicolae Iorga despre frumos, așa cum era simțit de mulți cei din rândul poporului și înfățișat în gândirea lor.
Nicolae Iorga nota:
Este frumoasă pentru dânșii primăvara, este frumos un cer albastru, este frumoasă o pajiște înflorită, este frumoasă o figură omenească, este frumos un gest care șade bine omului și pe care el îl face de multe ori, de cele mai multe ori, fără să se gândească, pe când atunci când se gândește, gestul este stângaci, fals și urât.
Poporul nostru va merge și mai departe. El va găsi o frumusețe și în lucrurile care-i strică, în lucrurile care-l înspăimântă.
Va găsi frumoasă o furtună, va găsi frumusețe în linia de lumină arzătoare a trăsnetului care distruge, în revărsarea apelor care copleșesc și îneacă. Nimic din ceea ce poate face parte din harta cât de largă a frumuseții pe care am putea-o numi, cu un termen filozofic, estetică, nu-i scapă.
După străvechea cugetare a poporului, moralitatea este frumusețe, frumusețea nu este decât moralitate. În timp ce, pentru filozofi cele două se deosebesc. Exemplul clasic vine din educația copiilor la sate.
Nicolae Iorga a observat:
În educația pe care orice mamă de la țară, orice femeie de om muncitor o face copilului ei, nu o dată se amestecă această expresie de: este frumos sau nu este frumos.
În privința aceasta, o femeie simplă pricepe mult mai mult decât acei autori de cărți pentru școlile primare în care se caută a se dovedi că o faptă morală atrage după dânsa totdeauna o răsplată…
[…]
Deci frumos și urât sunt elemente de pedagogie populară, și copilul se deprinde de la început cu această concepție.
În orice lucru care trebuie făcut, în interesele cele mai înalte ale lui, ale societății, pentru a satisface instinctele cele mai nobile, este frumusețea și această învățătură o duce el până la sfârșit: ea devine astfel un frâu moral.
Căci în tot ce face omul din popor la noi este totdeauna grija aceasta de a vedea dacă este frumos ori nu este frumos.
Sunt lucruri pe care nu le împiedică nici o lege, pe care nu le interzice nici un regulament, care nu pot atrage nici o pedeapsă, pentru care conștiința publică n-ar găsi nici o condamnare și, cu toate acestea, lucrurile care sunt astfel îngăduite nu se fac.
Nu se fac pentru ce? Pentru că nu sunt frumoase.
Completează cu o cronică despre Palatul Mogoșoaia , cum era în toamna anului 1714.
