În timp ce dumneata mă credeai expus la toate pericolele războiului, eu n-am cunoscut încă praful de pușcă turcesc și stau foarte liniștit la București unde mă plimb, particip la concerte muzicale și mănânc înghețată.
La 17 martie 1854, zi de vineri, un tânăr ofițer rus a ajuns la București. A fost detașat la statul major, ca aghiotant al unui general, o rudă îndepărtată. Numele ofițerului, atunci în vârstă de 25 de ani, era Lev Tolstoi. Peste câțiva ani, romanele lui Război și pace și Anna Karenina l-au situat în rândul celor mai mari scriitori ai lumii.
Plictisit de viața pe care o ducea la Iasnaia Poliana (Poiana luminoasă), moșie rămasă de la mama lui, Tolstoi a intrat ca ofițer în armata rusă cu un an înainte, în 1853.
Șederea lui la București, de câteva luni, de la începutul primăverii până spre sfârșitul verii, a fost legată de războiul din Crimeea, care începuse în anul în care el intrase în armată.
Înainte de a porni spre București, a trecut pe la proprietatea lui, unde s-a reîntâlnit cu mătușa lui preferată, Tatiana Alexandrovna Ergolskaia, căreia îi spunea „mătușa Toinette”. Din București, el i-a trimis mătușii lui cinci scrisori în care i-a povestit impresii despre oraș.
În prima scrisoare, i-a relatat călătoria spre București. Ca mulți străini călători prin principate, și Tolstoi observase condițiile precare în care se călătorea, pe drumuri proaste și cu mijloace transport rudimentare.
În scrisoarea datată 13 martie, el scrie:
Este un drum imposibil de descris, trebuie să-l fi încercat măcar o dată, pentru a înțelege plăcerea de a străbate 1000 de verste într-o căruță mai mică și mai proastă decât cele în care se transportă la noi fânul.
Nu înțelegeam nici o vorbă în românește și nu am găsit pe nimeni care să priceapă limba rusă și am plătit pentru opt cai în loc de doi.
De aceea, deși călătoria mea nu a durat decât nouă zile, am cheltuit peste două sute de ruble și am ajuns aproape mort de oboseală.
Îi scrie despre întâlnirea cu generalul, ruda lui îndepărtată, care a fost în acea perioadă comandant al trupelor rusești în principate.
Tolstoi îi poveștește mătușii:
M-a îmbrățișat, m-a asigurat că pot veni să mănânc în toate zilele la el și că ar vrea să mă păstreze ca aghiotant…
[…]
Te rog să mă scuzi, dragă mătușă, că îți scriu atât de puțin, dar nu sunt încă în apele mele: acest oraș mare și frumos, toate aceste festivități, opera italiană, teatrul francez…
Toate acestea au făcut ca să nu stau nici două ore la mine acasă și nu m-am gândit la ocupațiile mele.
La 22 martie, îi transmite mătușii că nu va rămâne aghiotant, ci va merge la Oltenița să se alăture bateriei din care făcea parte. Scrisoarea a patra, din luna mai, este mai lungă.
Tolstoi scrie:
În timp ce dumneata mă credeai expus la toate pericolele războiului, eu n-am cunoscut încă praful de pușcă turcesc și stau foarte liniștit la București unde mă plimb, particip la concerte muzicale și mănânc înghețată.
[…]
Trebuie să-ți mărturisesc cu sinceritate că acest gen de viață un pic împrăștiată, trândavă și foarte costisitoare pe care o duc aici, îmi displace profund.
[…]
În legătură cu generalul meu, pare a fi un om foarte curajos și deși îl cunoșteam destul de puțin, s-a arătat destul de binevoitor în ce mă privește.
De asemenea, agreabil este și faptul că statul său major este compus, în mare parte, din oameni de condiție bună.
Adaugă amintirile Sofiei Tolstoia despre anii în care soțul ei a scris Război și pace.
