De la împăratul roman și filosoful stoic Marcus Aurelius [26 aprilie 121 AD – 17 martie 180], am putea învăța că esența unei vieți fericite „constă în foarte puține lucruri”. Născut cu 66 de ani înaintea acestui împărat, Epictet, nume care în greacă, epíktetos (ἐπίκτητος) înseamnă câștigat sau dobândit, și-a trăit toată tinerețea la Roma, ca sclav.
A fost eliberat după moartea lui Nero și alungat din capitala imperiului, alături de toții filosofii romani, de Domițian.
S-a așezat la Nicopolis unde a întemeiat o școală de filosofie. Cel mai cunoscut dintre discipolii săi a fost Arrian de la care a rămas și tot ceea ce se cunoaște despre Epictet.
Specialistul în filologie clasică Eugen Cizek a scris în nota de prezentare a Manualului (Enchiridion) lui Epictet, volum publicat de Editura Minerva în 1977:
Acesta a notat cu deosebită scrupulozitate prelegerile maestrului său.
După ce le-a pus în circulație într-un cerc restrâns de inițiați, a hotărât să le editeze pentru publicul larg, tocmai pentru a nu fi deformate de diferitele variante.
Piedicile, mâhnirile, eșecurile pe care orice om le întâmpină de-a lungul vieții sau finalul pe care îl are fiecare de pe pământ provoacă de multe ori teamă.
Epictet considera că această frică apare în mintea omului, deoarece aceasta se formează din felul în care privește omul problemele cu care se confruntă:
Nu fenomenele naturii chinuiesc pe oameni, ci părerile oamenilor despre dânsele.
Așa, bunăoară, moartea n-are nimic de temut, cum găsește și Socrate. Dar părerea noastră, arătând-o îngrozitoare, o face într-adevăr îngrozitoare.
De aceea, la orice piedică, durere sau nenorocire, tu nu da vina pe altul decât pe tine, adică pe părerea ta.
Căci prostul la toate dă vina pe alții; cel ce începe a se lumina, dă vina pe sine; iar înțeleptul nici pe altul, nici pe sine.
[…]
Caută dar, înainte de toate, să nu te răpească imediat părerea; căci dacă tu capeți puțin răgaz de gândire, mai ușor îți vei păstra cumpătul.
Puterea de a merge mai departe este în fiecare. La fel cum sunt și deciziile pe care le luăm. Epictet spunea:
La toate greutățile vieții tale, caută în tine puterea cu care să le poți ține piept.
La ispita frumuseții, tu ai înfrânarea; la greutatea muncii, curajul; la vorba rea, răbdarea.
Și când ai ajuns la această deprindere, nimic nu mai poate rezista în calea ta.
Atunci când alegi ce vrei să faci în viață, să cumpănești bine, să ai disciplină și să te apuci temeinic de muncă pentru a ajunge acolo unde ți-ai propus. Acesta er sfatul lui Epictet, idee preluată și regăsită ulterior în numeroase mesaje motivaționale.
Dacă însă nu ești conștient de tot ceea ce implică din partea ta drumul pe care ai ales să mergi, entuziasmul de moment va dispărea. Va urma apoi renunțarea la primul obstacol ivit și, din triumfătorul care te visai, e posibil să ajungi un învins.
Epictet spunea:
La orice lucru, cântărește bine și începuturile și urmările lui. Altfel, vei începe multe cu entuziasm, ca acela care nu știe încotro merge, dar la prima greutate te vei lăsa de toate.
Vrei, bunăoară, să ieși triumfător la jocurile olimpice? Prea bine, dragă. Face.
Atunci cumpănește antecedentele și urmările și apoi te apucă hotărât de treabă.
Trebuie supunere la rigorile disciplinei, regim special de mâncare, abținerea de la lucruri dulci, exercițiu încordat la ore fixe, pe arșiță ca și pe frig, abținerea de la apă rece și de la vin, când ți-e sete, într-un cuvânt, să te dai cu totul pe mâna maestrului de gimnastică și a doctorului.
Apoi, în timpul luptelor, tăvăleală prin nisip, când și când câte o mână julită, câte un picior scrântit; pulbere pe gât, oricând, câte un bici pe spinare, uneori, și la urma urmei poate… învins.
După ce le-ai numărat pe toate acestea, dacă tot crezi că merită, apucă-te de atletism.
Dacă începi, însă, fără a te fi gândit la ele, ești ca acel copil care, acum se joacă de-a atleții, acuși de-a gladiatorii; acum suflă din trompetă și acuși declamă tragedii.
Așa și tu: azi – atlet, mâine – gladiator, poimâine – orator, răspoimâine – filosof. Și la urma urmei – o secătură.
O maimuță ce imită tot ce vede și trece mereu de la o maimuțăreală la alta.
Pentru că n-ai început nimic cu socoteală, și n-ai îmbrățișat nimic din tot sufletul tău, ci după toane, cum ți-a venit într-un moment sau altul.
După ce ai pornit pe drumul ales, dacă ajungi la reușită sau nu, depinde de tine:
Te-ai gândit îndeajuns și te-ai hotărât să faci ceva? Din acest moment nu-ți mai pasă nici de lume și nici de ce crede ori de ce zice ea.
Căci dacă vezi că pornești strâmb, de ce nu te oprești de la început? Iar dacă te știi pe calea dreaptă, cine te mai poate împiedica?
Completează cu o întrebare și o povață de la Seneca: Ce face viața prețioasă?
