„Obiceiul era ca la Paște, la sfântul Gheorghe și la 1 Mai, poporul să petreacă în această vastă grădină, Bordei”, scrie Constantin Bacalbașa în Bucureștii de altădată.
Despre cum petrecea, pe la 1882, bucureșteanul unele sărbători de primăvără autorul povestește:
Lumea putea să vie cu proviziunile de afară precum și cu vesela, fiindcă aci’ nu era servit nimeni. Iată care era procedura.
Lumea venea în grupuri de prieteni sau pe familii, oamenii alegeau un loc pe iarbă printre tufișuri unde era mai mult adăpost și umbră, întindeau pe iarbă șervete sau ziare, apoi bărbații plecau după merinde.
Aci se debita numai vinul, mititeii, cașcavalul, pâinea, ridichile, cât și oale noi de capacitatea unui litru.
Cumpărai mai întâi o oală nouă nezmălțuită – sau mai multe, – pe preț de 10 bani una, apoi te duceai la cumpăratul vinului. Într-un gârliciu de pivniță, era așezat un butoi cu vin; un om sta în picioare și împărțea.
Fiecare mușteriu întindea oala sub cană, vinarul o deschidea și lăsa să curgă vinul, după ce primea anticipat suma de 80 bani plata litrului. O coadă nesfârșită aștepta ca să vie rândul fiecăruia.
Apoi erau mititeii. Câteva grătare în plin aer frigeau mititeii, pe care alături îi fabricau mereu bucătarii.
Zecimi de mii de mititei treceau astfel din mâinile bucătarilor în mâinile grataragiilor și de pe grătare pe hârtiuțile pe care le întindeau clienții grăbiți și înfometați.
În timpul acesta strigăte, împinsături, înghesuială, miros de cârnați, înădușeală.
În sfârșit, încărcați cu oalele cu vin, cu mititeii purtați în hârtii, cu pâinea, cu ridichile, cu cașcavalul, oamenii își regăseau culcușurile, se trânteau pe iarbă și începeau petrecerea.
Era pitoresc.
Bărbații desbrăcați la jiletcă or la cămașă, femeile eu tistimelele desfăcute, cu coadele resfirate, toți înviorați de băutură, vorbeau de o dată or cântau; câte odată aceste petreceri se sfârșeau și cu strașnice părueli.
