Suavele adieri de emoții și dorințe: „Zeițele eclipsează toate femeile cu parfumul lor”

În Egipt, esențele de parfum erau extrase și amestecate în temple; se spunea că zeițele eclipsează toate femeile cu parfumul lor.

Când o adiere îi trimitea în fine capătul unui fir de miros delicat, se repezea îndată și nu-i mai dădea drumul, căci nu mai simțea atunci decât acel unic miros pe care-l ținea strâns, pe care-l trăgea întru sine, păstrându-l acolo pentru totdeauna. Putea fi unul de mult cunoscut sau o variațiune a sa, dar putea fi și un miros cu totul nou, care abia de mai semăna, ori deloc nu mai semăna cu ceea ce mai adulmecase, necum ce mai văzuse până atunci: de pildă, aroma de mătase călcată; sau de ceai de cimbrișor; sau de la vreo bucată de brocart brodată cu argint…
Patrick Süskind, Parfumul {Humanitas, 2000, traducere de Grete Tartler}

SUS •• Stânga, credit foto: Mira Kaliani • Editat de Mira Kaliani / Călătorii la Singular

În timpuri străvechi, parfumul era folosit și în riturile funerare. Autorii volumului Dicționar de simboluri, Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, explicau motivul pentru care oamenii din acele vremuri foloseau esențe de parfum în ceremoniile de înmormântare:

Bună mireasmă despre care vorbește liturghia catolică este unul dintre elementele jertfei care trebuie să contribuie la agrearea ei de către Divinitate. Aromatele joacă un rol special în ritualurile evreilor. De asemenea, în ceremoniile religioase ale grecilor și ale romanilor, parfumurile erau mult folosite: erau răspândite pe statuile zeilor, serveau la îmbălsămarea cadavrelor, flacoane cu parfum erau depuse în morminte și însăși stela era frecată cu parfum.
În Egipt, esențele de parfum erau extrase și amestecate în temple; se spunea că zeițele eclipsează toate femeile cu parfumul lor.

Subtilitatea insesizabilă și totuși reală a parfumului îl înrudește simbolic cu o prezență spirituală și cu natura sufletului. Persistența parfumului unei persoane, după plecarea acesteia, evocă o idee de durată și de amintire. Parfumul ar simboliza astfel memoria și acesta ar fi poate unul din sensurile folosirii sale în riturile funerare.

Tot ei afirmau că parfumul are și „un rol de purificare”. În La flamme d’une chandelle, 1961, filosoful francez Gaston Bachelard (27 iunie 1884 – 16 octombrie 1962) scria:

Cum să nu ai impresia că Victor Hugo și Balzac aparțin aceleiași familii de botaniști ai visului când pun laolaltă aceste maxime poetice? «Orice plantă este o lampă. Parfumul este lumină», scria Hugo, iar Balzac nota: «Parfumul este o combinație de aer și lumină».

SUS •• Dreapta: Parfumul, Fujishima Takeji • Editat de Mira Kaliani / Călătorii la Singular

Între timp se făcuse seară, iar aromele se răspândeau mai departe și se amestecau în albastrul nopții cu tot mai fantastice note. Era de așteptat o adevărată noapte de bal a parfumurilor, cu un gigant foc de artificii al miresmelor scânteietoare.
Patrick Süskind, Parfumul {Humanitas, 2000, traducere de Grete Tartler}

Jean Chevalier și Alain Gheerbrant au notat felul în care mirosurile parfumului acționează asupra omului, pe baza unor experiențe ale medicilor Roger Frétigny și André Virel. Aceștia au demonstrat că „parfumurile și mirosurile acționează asupra psihismului și înlesnesc apariția imaginilor și a scenelor semnificative”:

Aceste imagini, la rândul lor, suscită și orientează emoțiile și dorințele; se mai lega și de trecutul îndepărtat. Heliotropina, în special, induce imagini de flori și de grădini, de obiecte parfumate; ea trezește senzualitatea.

Era proaspăta mireasmă a zilei ce se apropia, a primului răsărit pe care îl trăia în libertate. Acel miros îi vestise libertatea. Îi vestise o altă viață. Era acel iz de zori… mirosul speranței. Îl păstra cu grijă. Și bea din el în fiecare zi.
[…]
Era de-acum ghiftuit de parfumuri.

Patrick Süskind, Parfumul {Humanitas, 2000, traducere de Grete Tartler}