A lua o carte și a o deschide lasă deschisă posibilitatea de a se produce un fapt estetic. Ce sunt cuvintele cuibărite în paginile unei cărți? Ce sunt aceste simboluri moarte? Absolut nimic. Ce e o carte dacă nu o deschidem? E pur și simplu un cub de hârtie și piele, cu mai multe foi; însă dacă o citim se întâmplă ceva ciudat, cred că se schimbă de fiecare dată.
„Borges călătorește”, scria Marin Sorescu, în 1984. În toamna acelui an, Sorescu se afla în orașul numit în ghiduri turistice „perla deșertului”, la Marrakech, în Maroc, unde avea loc Congresul poeților, atunci la a șaptea ediție. Acolo l-a întâlnit pe Jorge Luis Borges – ‘Un personaj de Borges’, cum l-a definit Sorescu – și a avut „privilegiul de a sta mai mult în preajma sa”.
În timpul conversațiilor, Sorescu i-a spus: „Parcă sunteți în mai multe locuri în același timp. Plimbați pe glob o bibliotecă”.
Marin Sorescu despre Borges:
Un om călăuzit de un baston pe semne fermecat, de vreme ce de mult timp cu el și vede. Bastonul a contemplat până acum și i-a povestit jumătate din glob. Ba ce zic: trei sferturi, cinci sferturi, că i-a investigat și haloul ceresc! Înalt, drept, la cei optzeci și patru de ani, întotdeauna elegant îmbrăcat, cu cravată, gata parcă să se prezinte la o ceremonie simandicoasă…
Borges călătorește. Lumea aceasta, dacă nu-i tocmai o recepție – este un spectacol. Deschizi o ușă și calci în miracol; dai colțul unei străzi sau unui continent și ești în altul.
Traducând în limbaj mitic românesc, am spune: un căutător veșnic de tinerețe fără bătrânețe, care tot intră și iese din Valea Plângerii, obosind fantasticul și năucind realitatea. Mai ales potecile încâlcite, greu accesibile, dibuite în clipe fericite de magi, profeți, poeți, filosofi, i-au îmboldit, curios, pasul.
Vestimentația ‘burgheză’, de salon, este o capcană – un mod de a-l face neutru, pentru a avea intrare liberă chiar și în cotloanele cele mai fantastice; ca un ambasador al rațiunii și spiritului iscoditor, acreditat pe lângă misterele și întâmplările încărcate de inedit și magie. Ființa sa, fragilă și oțelită totodată, se lasă, în drumeții, îmbibată de cât mai mult concret: peisaj, întâmplări, figuri, mutre. Niște pânze de realitate care îl învăluie, producând, la atingere, un fel de extaz al simțurilor.
I-am văzut de multe ori chipul luminat de un zâmbet de copil uimit. Trebuie să fie un om trist, deși în jurul lui plutește ceva ca o fericire, un fel de halou luminos, pe care gândirea miraculoasă i-l fabrică zilnic, și care îi ține și de urât.
SUS •• Jorge Luis Borges, Octombrie 1977 | Fotografie: © Sophie Bassouls/Sygma via Getty Images ••
Editat de Mira Kaliani/Călătorii la Singular
Autorului Cărții de nisip îi făcea plăcere să vorbească, cu toate că „era un vânat rar pentru reporteri”, ceea ce „îi cauzează un fel de voluptate”, comenta poetul român. În realitate, Borges nu a fost niciodată prea doritor de interviuri; în schimb, a călătorit în lumea toată unde era invitat să susțină celebrele lui conferințe.
Jorge Luis Borges (24 august 1899 – 14 iunie 1986) este cel mai celebrat autor sud-american al secolului al XX-lea și printre cei mai iubiți scriitori ai lumii.
Prelegerile lui atrăgeau, vrăjeau, captivau. Mulți dintre cei care au ascultat „pe viu” prelegerile lui, au evocat mai târziu acele întâlniri memorabile. Borges avea o manieră a sa „enigmatică” și, totodată, „ciudată”, de a vorbi în public. Era, în același timp, „aproape și departe”, scria Andrei Ionescu, critic literar, cunoscut traducător din literatura spaniolă. În volumul Opere 3, acesta a redat două evocări despre Borges.
SUS •• Jorge Luis Borges, Paris, 1979 | Fotografie: © Ulf Andersen/Getty ••
Editat de Mira Kaliani/Călătorii la Singular
Apreciat specialist al operei lui Jorge Luis Borges, scriitorul argentinian Marcos Ricardo Barnatán (1 noiembrie 1946) l-a ascultat pe Borges la Facultatea de Litere din Buenos Aires. El mărturisea:
În fața noastră, fantomatic și misterios, se afla maestrul silogismelor, ca o umbră proiectată pe pereții coșcoviți de umezeală, vorbind despre panteismul oriental. Glasul său molcom, depărtat, nu-și întrerupea discursul. Spre sfârșit a făcut un gest cu mâna, un gest întrerupt. Auditoriul a avut o reacție de nerăbdare. Conferențiarul, cufundat în lumea pe care o zămislea din cuvinte, uitase de noi.
Julián Marías (17 iunie 1914 – 15 decembrie 2005), filosof spaniol, povestea:
Borges nu a plecat niciodată dintre noi. Adevărul este că parcă ar sta să plece în fiecare clipă. Este încă aici, dar în același timp se depărtează nu știm încotro. Nu este (și în aceasta consta magia și farmecul său) în întregime din această lume.
SUS •• Editat de Mira Kaliani/Călătorii la Singular ••
Printre temele preferate ale scriitorului argentinian, cele despre care spunea că „timpul mă făcuse să-mi împletesc viața”, a fost cartea. Într-o prelegere susținută la Universitatea Belgrano din Buenos Aires, în mai 1978, Borges a vorbit despre carte, „acest instrument fără de care nu pot să-mi închipui existența, și care nu mi-e mai puțin indispensabil decât mâinile sau ochii”. El a spus:
Dintre numeroasele instrumente ale ființei omenești, cel mai uluitor este, fără putință de tăgadă, cartea. Celelalte sunt prelungiri ale trupului. Microscopul, telescopul, sunt prelungiri ale privirii; telefonul este o prelungire a glasului. Mai apoi avem plugul și spada, prelungiri ale brațului. Însă cartea e altceva: cartea e o prelungire a memoriei și imaginației.
SUS •• Jorge Luis Borges, Sursă fotografie: Literary Hub ••
Editat de Mira Kaliani/Călătorii la Singular
Lectura este o formă de fericire, cărțile înseamnă fericire, spunea filosoful francez Montaigne (28 februarie 1533 – 13 septembrie 1592) – deși menționa că reprezintă „o plăcere molcomă”. El mărturisea că, atunci când întâlnea un pasaj dificil dintr-o carte, trecea peste el. După aproape patru secole, un scriitor din Argentina mărturisea că literatura este „o formă de bucurie”:
Dacă citim ceva cu dificultate, autorul a eșuat. Din această pricină cred că un scriitor cum este Joyce a eșuat total, pentru că opera lui reclamă efort.
Cartea nu trebuie să pretindă efort, fericirea nu trebuie să pretindă efort.
[…]
Datorăm atât de mult literelor. Eu am încercat mai mult să recitesc decât să citesc, cred că e mai important să recitești decât să citești, numai că, pentru a reciti, e nevoie să fi citit. Am acest cult al cărții. Poate o spun într-un mod care pare patetic și nu aș vrea să fie patetic; aș vrea să fie o mărturisire pe care v-o fac fiecăruia în parte; nu tuturor, ci fiecăruia în parte, pentru că toți e o abstracțiune, în vreme ce fiecare e adevărat.
Eu mă prefac în continuare că nu sunt orb și cumpăr în continuare cărți; îmi umplu în continuare casa cu cărți. Zilele trecute am primit cadou o ediție din 1966 a Enciclopediei Brockhaus. Am simțit prezența acestei cărți în casă, am simțit-o ca pe o formă de fericire. Erau acolo cele peste douăzeci de volume cu caractere gotice pe care nu le pot citi: cu hărți și gravuri pe care nu le pot vedea; dar cartea era totuși acolo. Simțeam această carte ca pe o binefăcătoare atracție universală. Cred că una din șansele de a fi fericiți ne-o rezervă cartea.
SUS •• „Dacă citim o carte veche e ca și cum am citi tot timpul care s-a scurs din ziua când ea a fost scrisă și până astăzi. De aceea e bine să păstrăm cultul cărții.” ~ Jorge Luis Borges ••
Editat de Mira Kaliani / Călătorii la Singular
Despre „dispariția cărții” și despre bucuria de a citi o carte, Borges spunea:
Se vorbește despre dispariția cărții: eu cred că e cu neputință. Se va pune întrebarea ce diferență poate exista între o carte și un ziar sau un disc. Diferența e că un ziar se citește pentru a fi uitat, un disc se ascultă tot pentru a fi uitat, e ceva mecanic și deci frivol. O carte se citește pentru a o ține minte.
[…]
A lua o carte și a o deschide lasă deschisă posibilitatea de a se produce un fapt estetic. Ce sunt cuvintele cuibărite în paginile unei cărți? Ce sunt aceste simboluri moarte? Absolut nimic. Ce e o carte dacă nu o deschidem? E pur și simplu un cub de hârtie și piele, cu mai multe foi; însă dacă o citim se întâmplă ceva ciudat, cred că se schimbă de fiecare dată.
[…]
Heraclit a spus (am repetat asta de prea multe ori) că nimeni nu se scaldă de două ori în același râu. Nimeni nu se scaldă de două ori în același râu pentru că apele se schimbă, dar ce este cu adevărat înfricoșător e că noi înșine nu suntem mai puțin schimbători decât râul. De fiecare dată când citim o carte, cartea s-a schimbat, conotația cuvintelor e alta. Mai mult, cărțile sunt încărcate de trecut.
[…]
Dacă citim o carte veche e ca și cum am citi tot timpul care s-a scurs din ziua când ea a fost scrisă și până astăzi. De aceea e bine să păstrăm cultul cărții. Cartea poate fi înțesată de erate, putem să nu fim de acord cu părerile autorului, însă cu toate acestea ea păstrează ceva sfânt, ceva divin, nu printr-un respect superstițios, ci prin dorința de a găsi fericire, de a găsi înțelepciune.
Fragmentele din prelegerea lui J.L.Borges sunt din volumul Opere, publicat la Editura Univers, 2000, traducere de Irina Dogaru.
Comments are closed