Oriunde îți întorci privirea, e numai belșug și frumuseță.
Natura are o „influență trainică asupra omului”, deoarece „imprimă adesea caractere ce se deosebesc nu numai în fizicul raselor, dar și în manifestațiunile intelectuale ale oamenilor”, scria în 1931 profesorul I. Simionescu (1873 – 1944), geolog, geograf, paleontolog și pedagog, într-o lucrare intitulată Frumuseța pământului românesc.
Natura nu îi oferă omului doar cele necesare traiului zilnic; de multe ori, este „locul de refugiu, unde omul găsește cea mai mare susținere sufletească”. A amintit de „seninătatea filosofiei lui Ruskin” (John Ruskin, scriitor și filosof englez, 1819 – 1900), care, după mărturisirile filosofului, venea, în bună parte, din „Highlandurile scoțiene pe care le contempla întruna, munți bătrâni acoperiți cu tinereța strălucitoare a pajiștelor verzi; cu ele sta adesea de vorbă”.
După I. Simionescu, natura nu ar fi fost suficient de „cântată, cercetată ca inspiratoare sau ca sănătoasă temeinicie a gândurilor”. Dintre scriitori, Bucura Dumbravă „are cele mai călduroase și înviorătoare pagini, mai ales despre frumoșii noștri munți, mai adânci accente de dragoste decât chiar la Vlahuță în România pitorească”, considera geologul. I. Simionescu menționa:
Nu doar că țara noastră nu este lipsită de farmec natural. Dimpotrivă. Puține țări pe lume au cuprinsă în granițele lor o plastică mai armoniosă. România nu e nici ca Svițera, numai munți aspri, doborâtori prin măreția lor; nu e nici Rusia de Sud, numai stepe fără margini.
Pământul nostru are un relief atât de variat, dar atât de armonic, încât pare că natura l-a plăsmuit întrupând din toate ținuturile câte ceva din variația bogată și caracteristică a acestora și le-a adunat grămadă în spațiul restrâns al țării noastre.
SUS •• Toamna la Cisnădioara | Fotografie: Mira Kaliani / Călătorii la Singular
Primăvara și toamna, Munții Făgăraș amintesc drumețului de „Alpii cu scufie netopită de zăpadă”, în tip ce vara au darul de a te face să-ți „treacă dorul de Pirinei”. Bucegii și Hășmașul mare îi păreau omului de știință frânturi din Tirolul de nord.
Pășunile montane sunt mai înflorite „decât cele de aiurea”, după spusele străinilor, iar dealurile înalte au „vârful umbrit de fagi, coastele bătute de soare” pe care se întind „numai livezi și vii”.
Primăvara, o plimbare spre Cisnădia și Cisnădioara de lângă Sibiu, îți arăta, scria I. Simionescu, „un colț din Japonia, de pe vremea înfloririi cireșilor”. I. Simionescu scria:
Oriunde îți întorci privirea, e numai belșug și frumuseță. Nisipuri sterpe ca în Danemarca nu se văd. […]
Peste pământul atât de variat, rar nu bate soarele, ascuns mai îndelung sub nori, de regulă revarsă lumina ce dă farmec formelor pământești sau căldura ce schimbă Coasta de Argint de la Balcic, într-un colț mediteran, cu smochini și migdali. Mai cu seamă toamna este anotimpul nu numai al belșugului ca aiurea, ci al zilelor senine, blânde, și al tablourilor neîntrecute de culori, azvârlite pe câmpii, dar mai ales pe întunecatul frunzar al pădurilor.
Printre multele colțuri pline de farmec oricând, iarna ca și vara, în cuprinsul țării noastre sunt alte colțuri de un pitoresc cum nu se mai întâlnește aiurea. Sălbateca vale a Bicazului e neîntrecută, iar ca Valea Dunării între Baziaș și Orșova nu există alta în toată Europa.
Primăvara și vara vin străini în Delta Dunării ca să admire noianul de păsări de tot felul, mai bogat decât al păsărilor din Delta Nilului.
SUS •• Fotografie: Mira Kaliani / Călătorii la Singular
Această dărnicie a naturii însă trebuie să fie și pusă în valoare. I. Simionescu explica:
Natura a fost darnică pentru noi în toate. În viața omenirii, însă, natura e elementul pasiv. Omul e elementul activ; el mărește rodnicia, o valorifică…
La noi e vremea ca omul să nu lase darurile naturii nevalorificate, frumusețea plaiurilor noastre – necunoscută. Altfel, păcat de toată dărnicia naturii.
Comments are closed