Domnește pretutindeni un nu știu ce misterios, care ne excită curiozitatea. Nu ai destui ochi ca să vezi, destule simțiri ca să simți. Îți pare că îți lipsește încă mult pentru a putea să te pătrunzi de tot farmecul care se desfășură în față-ți.
În sfârșit, priveliștea Bosforului cu mahalalele cele multe și elegante, cu grădinile frumoase, cu moscheile semănând cu vasele mari cu două sau mai multe catarge, cu cimitirele sale, cu cetățuile copilărești, cu miile de corăbii și miile de bărci brăzdându-l în toate direcțiunile, cu acel farmec al noului și acea culoare orientală așa de necunoscută de europeni.
Tabloul acesta întreg, sublim și elegant, care pare că a fost aruncat peste cele două maluri ale Asiei și Europei de către un geniu al feeriei orientale, a întrecut într-adevăr tot ce putusem crea în închipuirea mea.
SUS •• Ivan Ayvazovsky, Constantinopol, 1856 • Editat de Mira Kaliani | Călătorii la Singular
În vara anului 1845, în seara zilei de 9 august, un tânăr de 24 de ani numit Vasile Alecsandri se îmbarca pe un vapor ce mergea la Constantinopol (Istanbul, din 1930). A fost prima lui călătorie în mărețul oraș. În timpul voiajului, a făcut însemnări „în grabă”, în limba franceză, „menite să-i ușureze numai aducerea aminte, când poetul se va decide să scrie literar despre călătorie”, cum a menționat mai târziu istoricul literar Gheorghe Bogdan-Duică.
Notițele din jurnalul său de călătorie – Memoranda – „au sinceritatea intimității cu sine însuși a poetului, nu sunt dichisite pentru vitrina literară”, observa Gheorghe Bogdan-Duică. Acesta a tradus fragmente din jurnal și a publicat câteva și în revista literară și științifică Viața Romînească.
Istoricul literar Charles Drouhet scria în volumul său despre Vasile Alecsandri și scriitorii francezi, publicat în 1924:
De timpuriu, Alecsandri arată o nețărmurită, aproape o pătimașă dragoste pentru călătorii. Scrisorile sale ni-l arată de-abia întors din străinătate, împânzind planuri noi de ducă, întețit de dorul de a privi necontenit alte orizonturi, de a trăi în mijlocul unui decor ce mereu se schimbă.
Gândul pe jumătate conștient că aceste dese pribegiri sunt un mijloc minunat pentru împrospătarea sensibilității sale poetice, susține desigur aplecările firii sale; dorința de a petrece în țările pitorești zugrăvite de romancierii și poeții contemporani – Italia, Spania, Orientul turcesc – vine și ea să trezească gustul său de călătorii.
SUS •• Luigi de Brocktorff, Vedere a Constantinopolului, ca. 1845 • Editat de Mira Kaliani | Călătorii la Singular
Prima călătorie pe care o face la Constantinopol a început în ziua de 9 august 1845. Era la Galați, în port, unde, cu „un sentiment straniu” se îmbarcă noaptea. Vasul pornește și el privește cum în întuneric dispare pământul „cu tot ce ne este scump”.
În jurnal a notat:
O părere de rău nelămurită îți strânge deodată inima; și imaginația, izbită de tot ce te înconjoară, amestecă imaginile evocate cu scenele noi și originale de sub ochii tăi. Este un amestec fantastic de trăsături bine cunoscute, mijind în vagul gândirii, cu figuri străine, strălucind în lumina lămpilor sau topindu-se în noapte; uimitoare împreunare de amintiri rătăcind printre tablouri curioase, alcătuite de feluritele grupări de călători, de mișcările variate ale marinarilor, de lucrurile aruncate fără rânduială pe puncte.
Ți se pare unul din visele ciudate care te urmăresc încă mult timp după ce te-ai deșteptat și care sunt, după mine, cele mai frumoase creații ale imaginației. Niciodată spiritul treaz, supus tuturor distracțiilor vieții, nu va putea da creațiilor sale acea culoare poetică surprinzătoare, acea minunată neorânduială în efecte a unora dintre visuri.
Când zărește niște călugări greci la bordul vaporului, superstițios, notează: „Va veni furtuna!”
A doua zi, la 10 august, dimineața se duce pe bord și privește în zări. Galații sunt de acum departe, „ștergându-se puțin câte puțin, ca o amintire”. Notează:
Aici începe grandiosul, imensul, sublimul și răul de mare care îngheață orice accent entuziast. Am suferit și eu puțin de el.
E o zi splendidă de vară, marea e liniștită, vaporul înaintează legănându-se grațios, iar poetul privește și scrie:
Nimic nu e mai frumos ca o seară frumoasă pe mare, poate o noapte frumoasă, liniștită cu totul și luminată misterios de lună. Să se râză, oricât, de planeta aceasta. Pe mare e uimitoare și îmi place s-o văd lunecând, cu stele cu tot, printre frânghiile vasului. Și apoi razele aruncă o lumină așa de nobilă și de fantastică încât nu pot să nu o admir…
SUS •• Amedeo Preziosi, Bazar în Constantinopol • Editat de Mira Kaliani | Călătorii la Singular
Destinația lui e tot mai aproape și în carnetul lui cu note de călătorie și-a notat:
Iată Bosforul; intrăm în el pe la șapte ceasuri. Strâns între țărmurii arizi ai Europei și ai Asiei, el pare gura unui râu imens, care s-ar vărsa în Marea Neagră. Înaintând în Bogaz, citadelele turcești, semănate pe amândouă malurile, apar ochilor mirați de formele lor pitorești și parcă făgăduiesc ceva neașteptat, fantastic.
Și în adevăr nimic mai frumos, mai surprinzător, mai feeric, ca tot ce vezi înaintând spre Constantinopol: mahalalele… încântă, transportă, minunează prin noutatea stilului cu totul oriental, cu casele pictate în multe culori, cu grădinile lor feerice unde se suie maiestuos țărmul Asiei, verde închis, aspru.
Constantinopolul este cea mai măreață și cea mai strălucită victorie a realității asupra imaginației. Niciodată în viață nu am simțit un așa mare și așa adevărat entuziasm; niciodată priveliștea nu m-a izbit mai mult.
Orientul, cu toate încântările sale, e aici în fața mea, și mi se pare un vis. Dar ce vis!
E noapte. Luna se joacă alene pe Bogaz și își aruncă palidele-i raze pe cartierul și turnul Galatei – așezat în fața Stambului. Mahalaua, din contră, e perdută în umbră, și nu vezi decât moscheile sale, desemnându-se pe cer în mase negre, și nenumăratele minarete părând imensele catarge ale unor vase fantastice, prin pădurea celorlalte catarge adevărate, care se leagănă în port.
SUS •• Jean Brindesi, O stradă în Constatinopol, 1845 • Editat de Mira Kaliani | Călătorii la Singular
Și a continuat sub impresia primei întâlniri:
Străzile Galatei și ale Stambulului răsună de cântece felurite și se amestecă cu lătratul câinilor.
Câteva bărci străbat Bogazul din când în când, și vaporul nostru se pleacă încet într-o parte și într-alta, când apropiindu-se de multele vase ancorate în fața Galatei, când de cele fixate în fața Stambulului. Corabia noastră seamănă cu un frumos călăreț ce se odihnește după o alergare lungă, plimbându-se încet.
Cât pitoresc, câtă poezie, cât fantastic! Totul țintește aici să te facă să crezi că ai murit, pentru a te deștepta într-o țară de zâne.
Masa aceasta confuză de case construite cu atâta gingășie și eleganță, de fortărețe curioase, moschei, seraiuri, grădini, corăbii și strigăte, cântece etc – extraordinar amestec al tuturor națiilor, împingându-se pe țărmuri, cele două maluri ale Asiei și Europei care parcă își surâd ca două hurii ale lui Mahomed, prin limpezimea serilor frumoase și poetice ale orientului.
Tabloul acesta vast, întreaga priveliște luminată de vălul roșcat al ultimelor raze de soare sau de lumina lunii și a stelelor, este făcut anume ca să dea geniu celui ce nu are și să-l răpească celui ce-l are – atât de puternice sunt impresiunile.
De ce a trebuit, însă, din nenorocire, ca orice medalie să-și aibă cealaltă față, ca orice vis să-și aibă deșteprarea puternică, ca Constantinopolul, care de departe samănă cu o fată grațioasă și atrăgătoare, să se schimbe – odată, aproape – într-o vrăjitoare bătrână, zbârcită și acoperită cu zdrențe.
Se spune de Napoli: vedi Napoli e poi muori. Ar trebui să se spună de Constantinopol: vedi Constantinopol e poi fugi. Cunosc englezi care vin din Londra până în Bosfor, și nu debarcă: sunt oameni prudenți care nu vor să-și piarză nimic din iluziile lor.
În ce mă privește, la drept vorbind, nu sunt supărat că m-am coborât pe uscat, căci, cu felul acesta nebun al spiritului meu, găsesc peste tot pitorescul – până și în mizerie.
Comments are closed