Moșii formează pentru oraș și împrejurimi un eveniment important. Călușarii, dansatorii în costum național, dau Moșilor coloritul lor de sărbătoare populară; nu lipsesc firește, nici alte petreceri, ca în Prater sau la München…
Despre bâlciul Moșilor, „Târgul de Afară”, cum s-a numit la început, deoarece se afla „în afara orașului”, nu se știe nimic precis, când a fost înființat, „fiindcă documentele vechi nu-l pomenesc, de asemenea nici călătorii străini care ne-au vizitat țara, până în secolul al XIX-lea” nu amintesc nimic despre un astfel de târg, scria istoricul George Potra în volumul Din Bucureștii de altădată.
Podul Târgul de Afară, „o arteră de circulație foarte importantă în zilele cât ținea Târgul Moșilor”, a luat numele de la acest bâlci „la care ducea”. Mai târziu, s-a numit Calea Moșilor, de la popularul bâlci al Bucureștiului de odinioară.
G. I. Ionnescu-Gion amintea în Istoria Bucurescilor despre un chioșc făcut în Târgul Moșilor, la cererea domnitorului Nicolae Mavrogheni (1735–1790, a domnit din aprilie 1786 până la 30 septembrie 1790, ziua când a fost executat la ordinului sultanului pentru nesupunere față de Imperiul Otoman), pentru ca „mergând și cercetând cum bate (merge) târgul și cum se fac vânzările, să știe Domnul pe cine să laude și pe cine să pedepsească”.
O posibilă versiune despre apariția acestui târg a fost amintită de istoricul George Potra:
În urma unei lupte în care a pierdut mulți oșteni, Mircea cel Mare (cel Bătrân, 1355–1418), a hotărât o zi de pomenire pentru cei morți și acest obicei s-a perpetuat în timp.
Alte ipoteze au fost legate tot de bătălii, una din vremea lui Alexandru al II-lea Vodă (domn al Țării Românești între 1568–1577) și una din epoca lui Matei Basarab, după lupta din 1632, când a preluat tronul.
George Potra scria:
La început, Moșii erau un simplu parastas și de împărțire a pomenilor în memoria vitejilor căzuți pe câmpul de luptă, iar mai apoi și loc de vânzare a tuturor produselor necesare unor astfel de ceremonii.
SUS •• Târgul Moșilor, Amedeo Preziosi, 1869 • Editat de Mira Kaliani / Călătorii la Singular
După scriitorul N.D. Popescu, existența târgului e mult mai veche și e legată de vechiul obicei al românilor, ca în sâmbăta Rusaliilor să îi pomenească pe cei morți și să împartă anumite lucruri, amintind de ofrandele romanilor în luna mai. Istoricul George Potra completa:
Acest obicei a făcut să se deschisă un loc de vânzare a vaselor, donițelor, grâului, lumânărilor, crucilor de lemn și piatră și a tuturor celorlalte produse în legătură cu pomenile.
[…]
Cu timpul, în afară de aceste trebuințe, s-au vândut și de ale mâncării și băuturii și aproape tot ce ținea de gospodăria țăranului și a orășanului de mahala – iar mai apoi au început și distracțiile, deoarece numărul oamenilor veniți la Moși era destul de mare și de toate vârstele și mulți dintre ei aveau nevoie să se mai înveselească după atâta trudă, necazuri și drum lung.
Înainte de 1890, Târgul Moșilor era „foarte primitiv”, cum preciza George Potra. Și explica:
Proprietarii terenului nu aveau altă grijă decât aceea de a vinde cât mai scump locurile la negustori – la îmbunătățiri nici nu se gândeau.
Istoricul amintea de o prezentare despre acest târg al Bucureștiului, publicată în 1903, de N. D. Popescu, în care se spunea:
Moșii nici nu erau luminați, afară de Lună, în timpul nopții.
Din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, târgul a devenit un eveniment important pentru București. Din vremea domniei lui Gheorghe Bibescu (domn în Țara Românească din 1 ianuarie 1843 până la 25 iunie 1848), a început și obiceiul ca, în Joia Moșilor, să viziteze târgul domnitorul. George Potra scria:
Într-acea zi veneau, pe lângă Vodă și Doamna, toată elita societății, boieri și cucoane, toți demnitarii statului, consulii străini și toți ofițerii.
[…]
Cu această ocazie, se serveau tuturor invitaților băuturi răcoritoare, șerbeturi, înghețată, bomboane și prăjituri. Seara, chioșcul și toate porțile în formă de arc de triumf și obeliscurile erau luminate cât se poate de frumos, cu lampioane în toate culorile.[…]
În toiul sărbătorii, jucau călușarii, «frumos îmbrăcați în costum național și împodobiți cu panglica tricolor și cu clopoței și zurgălăi la picioare.»
SUS •• Târgul Moşilor, pictură de Sava Henţia, 1893
Mai târziu, în Joia Moșilor, la târg a mers și familia regală.
Constantin Bacalbașa în Bucureștii de altădată povestea despre Târgul Moșilor “de altădată”, la 1903:
Regelui Carol I îi plăcea să viziteze târgul Moșilor în ziua aceea. Dar era o vizită de protocol, cu același program și fără nimic original, fiindcă regele Carol I era robul tradiției neschimbate.
Regele adresa, la întâmplare, cuvântul unei oarecare persoane aflate în pavilionul oficial, apoi trecea înainte.
În anul acesta, regele s-a oprit în fața unei case de carton, aci se adresează persoanei care păzea acea lucrare de artă și întrebă:
– Ce meserie ai dumneata?
– Sunt samsar, Majestate.
– Ah! Samsar, vrea să zică dumneata câștigi bani mulți.
Și trecu înainte.
Istoricul George Potra nota:
Era o ocazie în care suveranii își vedeau supușii în toată libertatea lor, iar aceștia, unii veniți de departe, se întorceau mulțumiți că l-au văzut pe Vodă; ba unii se mai și lăudau că au stat în apropierea lui și l-au auzit vorbit, și, ca să fie și mai mult crezuți, de cei de-acasă, dădeau și amănunte de felul cum erau îmbrăcați.
Principele Carol I a vizitat Târgul Moșilor pentru prima dată de la urcarea pe tron în 13 iunie 1867. În Memorii, a scris despre târg:
Moșii formează pentru oraș și împrejurimi un eveniment important. Chiar din sate depărtate, populația țărănească se grămădește aici. Pitorești sunt expozițiile de marfă ale olarilor și lucrătorilor în lemn. […] Vasele și-au păstrat forma lor adevărat populară.
[…]
Călușarii, dansatorii în costum național, dau Moșilor coloritul lor de sărbătoare populară; nu lipsesc firește, nici alte petreceri, ca în Prater sau la München…”
În volumul Regele Carol I al României, Paul Lindenberg scria de „plăcerea regelui Carol I de a se amesteca în mulțimea târgului”:
Chiar dacă era, de fapt, un adversar al etichetei și al rigidei solitudini princiare și un om comunicativ cu oricine, el știa că pentru realizarea planurilor sale era imperios necesar să își mențină autoritatea princiară și să inspire respect. Se străduia neîncetat să se informeze personal despre situația țării, examina minuțios cererile și plângerile ce îi parveneau și, cu caldă omenie, purta de grijă nevoiașilor și oropsiților, făcând pentru ei donații mult mai mari decât o permitea propriul lui buget.
Cu plăcere se amesteca în pestrița îmbulzeală poporană, ca de pildă la Târgul Moșilor, care se desfășura pe la jumătatea lui mai în apropierea Bucureștiului. Este vorba de o veselă sărbătoare de primăvară, la care se adună populația din apropiere și de mai departe spre a-și face cumpărăturile pentru întregul an și spre a se distra în cele mai diferite feluri, cu strigături și chiuituri, cu dans și joc – un decor la care contribuie și nenumăratele tarafuri de țigani lăutari.
Faptul că principele și-a însușit într-un timp atât de scurt limba țării l-a avantajat foarte mult, și pe fețele țăranilor se oglindea o mare bucurie când li se adresa și se interesa de tot ce era important pentru ei.
SUS •• Târgul Moșilor, acuarelă de Amedeo Preziosi, 1869 • Editat de Mira Kaliani / Călătorii la Singular
Principesa Elisabeta, viitoarea regină Elisabeta a României, soția regelui Carol I, cunoscută în lumea literară cu pseudonimul Carmen Sylva, a povestit despre zarva veselă din iarmarocul Bucureștiului, de la Târgul de Moși:
Unul dintre lucrurile interesante la București e bâlciul cel mare la care se duce lumea ca să cumpere, între altele, tot ce trebuie spre a celebra serbarea morților. Săptămâna aceea e bucuria copiilor. Cu toată arșița soarelui, cu tot praful care te înăbușește, mii de trăsuri urmează lunga cale a Moșilor care duce la acest bâlci, într-un loc numit la Moși.
Tramvaiele și trăsurile sunt pline de lume până la refuz; pe la toate ferestrele se ivesc chipuri frumos gătite, adesea foarte drăguțe, lumea se mișcă printr-un labirint de mici dughene, unde se vând vase de pământ ars, donițe de lemn și mărgele de sticlă. Vezi plecând căruțe pline cu copii drăgălași și țărăncuțe frumoase, încărcate cu cumpărături.
Și în mijlocul larmei, al harababurii, al strigătelor, al splendorii de culori, printre urși și uriași, în norii groși de praf se stârnește deodată dansul «călușarilor». Acesta este un vechi dans românesc, provenit din vechile dansuri în cinstea lui Saturnus, «de care ciobanii căutau să-l ascundă pe cel care-i fusese răpit, pe Jupiter, pentru ca Saturnus să nu-l poată devora așa cum și-a devorat ceilalți copii».
Dansatorii îmbrăcați în alb, cu clopoței la picioare, sar într-un mod absolut sălbatic. Ei se pregătesc cu săptămâni înainte ca să poată suporta un asemenea efort de la Paști până la Rusalii. Au drept conducător al horei un scripcar, și unul dintre ei comandă, punând degetul la gură, făcându-i pe ceilalți să tacă și amenințându-i cu bățul în caz că vorbesc: Saturnus nu trebuie să afle de la ei unde-i de găsit fiul lui.
În 1889, terenul pe care avea loc Târgul Moșilor a fost cumpărat de administrația Bucureștiului, după cum scria George Potra. El menționa că, în acea vreme, „planul târgului avea forma unui dreptunghi aproape pătrat, tăiat în lung și în lat de vreo câteva străzi paralele și era despărțit în două părți, aproape egale, de șoseaua ce duce la Pantelimon. Pe atunci, afară de șosea, care era și ea pavată cum da Dumnezeu, celelalte străzi nu erau pavate, astfel că, pe timp de secetă, lumea înota în praf și, pe timp de ploaie, în noroi”.
Regele Carol I a scris în jurnalul său:
Comments are closed