În această zi, se întâmpină iarna cu vara.
În studiul etnografic Sărbătorile la români, Simion Florea Marian [1 septembrie 1840 – 24 aprilie 1907] scrie despre sărbătoarea creștină din a doua zi a lunii februarie:
Dacă în ziua de Întâmpinarea Domnului este cald și moloșag, atunci va fi vara călduroasă și îmbelșugată; iar dacă în această zi este frig, ger sau viscol, atunci vara viitoare desigur că va fi friguroasă și neroditoare.
Prin urmare, dacă-i senin și frumos în ziua aceasta, apoi va rodi grâul în vara următoare; iar dacă-i posomorât, pâclă, apoi românii nu seamănă grâu, crezând că nu se va face.
Poporul a numit această sărbătoare stretenie, după un vechi cuvânt slav. Etnograful Ion Ghinoiu explică:
Oamenii satelor, necunoscând sensul cuvântului Stretenie (care este traducerea slavonă a sărbătorii creştine Întâmpinarea Domnului), au botezat cu acest nume o divinitate meteorologică a cărei fire contradictorie se reflectă în schimbările climatice ce le hotărăşte de ziua ei: dacă este iarnă grea, aduce primăvara şi căldura; dacă este timp frumos şi primăvăratic, întoarce iarna şi frigul.
Etnograful Simion Florea Marian notează alte credințe din popor legate de ziua de 2 februarie:
Cred și spun unii că, dacă trece Stretenia peste apă și apa e dezghețată, atunci se mânie și-și face pod peste dânsa ca să treacă, adică dă un viscol și un ger așa de mare că îngheață toate apele. Iar dacă trece Stretenia și pe apă se află gheață, atunci e semn că are să fie cald.
Vrea să zică că, dacă este iarnă mare și grea, apoi nu va fi mai mult; iar dacă nu-i mare și grea, apoi va fi după aceea.
Unii zic că, dacă ține înghețat până la Stretenie, apoi Stretenia ia gheața; iar dacă se topește gheața până atunci, Stretenia o pune.
Completează cu povestea lunii Februarie, lună numită în popor Faur, de la meșterii făurari care, în această perioadă, pregăteau pentru cei din sate uneltele agricole necesare muncilor câmpului.
