În care coji este a doua zi sarea topită, în acele luni, dacă sunt luni de iarnă, va fi vreme molatică, iar dacă sunt luni de vară, vor fi ploi.
În seara spre Sfântul Vasile, seara de 31 decembrie, ultima zi din an, în fiecare casă de gospodar de la țară se făcea „călindariul”. Tot românul dorea a ști cum va fi anul următor, prin urmare se apuca de întocmit „călindariul”, așa cum învățase de la părinți și bunici.
Avea nevoie de o ceapă din care lua douăspreceze foițe. Unii foloseau și coji de nucă, dar cel mai cunoscut calendar „meteorologic” făcut de țăran era cel din coji de ceapă.
Țăranul lua o ceapă, o tăia în două și alegea 12 foi, egale ca mărime. Le înșira pe un rând, de obicei lângă fereastră, și presăra în fiecare foiță „o câtime anumită de sare pisată, cam până la jumătatea foii”.
Simion Florea Marian (1 septembrie 1840 – 24 aprilie 1907) notează cum se făcea calendarul din ceapă la țară:
Românii de la țară fac spre Anul Nou calendarul de ceapă. Iau adică 12 coji de ceapă și, punând în fiecare puțină sare, le așază într-o linie dreaptă cu gurile în sus pe masă. Cojile se numesc pe rând de la stânga la dreapta: ianuarie, februarie și așa mai departe și se lasă apoi așa neclintite până a doua zi.
În care coji este a doua zi sarea topită, în acele luni, dacă sunt luni de iarnă, va fi vreme molatică, iar dacă sunt luni de vară, vor fi ploi. În care coji, sarea nu-i topită, în acele luni, de sunt de iarnă, va fi ger mare; iar de-s luni de vară, va fi mare secetă. Și în care coji e sarea puțin topită, în acele luni va fi schimbăcios.
Tot în ultima zi din an, țăranul făcea un calendar din cărbuni aprinși pentru a afla cum le vor fi roadele câmpului în anul ce urma. Simion Florea Marian povestește cum se făcea:
Înșiră un număr anumit dintre acești cărbuni, câți adică îi sunt de trebuință, pe vatră; fiecărui cărbune îi dau un nume de pâine, spre exemplu: grâu, secară, păpușoi, orz, ovăz, mălai mărunțel, barabule, etc.
A doua zi dimineața, care cărbune se află tot prefăcut în cenușă, acea specie de pâine are să se facă mai bună peste vară, iar cărbunii care rămân așa cum i-au pus de cu seară arată cum că acea specie de pâine, cu care s-au însemnat ei, n-are să se facă de fel, n-are să rodească. Care cărbune e pe jumătate prefăcut în cenușă, acela arată că pâinea cu care s-a însemnat are să fie slabă.
Unii semănau doar cerealele care apăreau a fi rodnice. Acolo unde cenușa era mai puțină, fie nu semănau acele cereale, fie semănau puțin, fiind încredințați că „puțin va rodi”.
După ce își aranjau calendarele, puneau foile de ceapă la fereastră și așezau cărbunii pe vatră, sătenii mai aveau un obicei pe care îl urmau în seara dintre ani. Etnograful notează:
