Lunea trebuie început orice lucru de ispravă, pentru ca Dumnezeu să ajute a-l termina cu bine și curând.
Prima zi a săptămânii este lunea, la poporul român și la alte popoare sud-europene, și este dedicată astrului selenar. Etnograful Ion Ghinoiu scrie:
Este considerată o zi aducătoare de noroc, favorabilă începerii activităţilor specifice industriei casnice (tors, dărăcit, năvădit, ţesut, croit), în special a acelora de durată, care nu se pot încheia într-o singură zi (ţesutul, cusutul sau brodatul iei sau cămăşii). Se interzicea în această zi numai negoţul, datul pe datorie, împrumutul bunurilor materiale, mersul la peţit şi înmormântările.
Lunea reprezintă timpul favorabil efectuării practicilor de medicină populară. Pentru câştigarea bunăvoinţei Sf. Luni, care poate da sănătate copiilor şi prosperitate familiei, unele femei o celebrează prin post, uneori mai sever ca cel ţinut în zilele de miercuri şi vineri.
Despre cel născut în zi de luni, se spunea în popor că este urât, dar e sănătos și norocos.
Etnograful și culegătorul de folclor Simion Florea Marian (1 septembrie 1840 – 24 aprilie 1907) scrie că „lunea trebuie început orice lucru de ispravă, pentru ca Dumnezeu să ajute a-l termina cu bine și curând”. Ziua de luni reprezenta, pentru oamenii veacului al XIX-lea, un început și pentru ca un început să fie bun trebuie să fie asociat bucuriei.
Simion Florea Marian scrie:
Oricine trebuie să se bucure în această zi, pentru a fi vesel peste toată săptămâna; iar dacă i s-ar întâmpla supărare, atunci toată săptămâna se va întrista și-i va merge rău pentru te-miri-ce.
Lunea trebuie să se înțarce copiii.
Nu e bine să se dea bani din casă în această zi și cu deosebire dimineața, căci toată săptămâna va trebui să tot dea; ci să caute numai a lua, căci atunci va primi de pretutindenea.
Lunea nu e bine să-și taie cineva unghiile, căci își va căpăta vrăjmași și-l vor urî prietenii.
În ziua de luni, există credința că „nu e bine nici de a merge în pețite”. Simion Florea Marian explică:
Sunt zile bune și zile rele, zile fericite și zile nefericite, după care poporul român se orientează în toate întreprinderile și afacerile.
Lunea nu-i bine de a merge în pețit, pentru că ziua aceasta e începutul săptămânii, și de cumva fata, pe care și-a pus feciorul ochiul și la care a mers într-o luni în pețite, n-ar voi să se ducă după dânsul, lesne poate să i se întâmple mai pe urmă că nici altă fată n-ar voi să-l ia de bărbat, ba i se poate foarte lesne întâmpla încă și altă neplăcere sau nenorocire.
Lunea mai e și singura zi în care se crede în popor că nu e bine să se facă înmormântări. Etnograful scrie:
Nu e bine să se îngroape morții, căci, luând-o din capul săptămânii, e rău de moarte pentru cei rămași în viață.
„Poporul zice că lunea este a sfinților îngeri sau voievozi și e bine să se postească”, scrie etnograful și folcloristul Artur Gorovei (19 februarie 1864 – 19 martie 1951).
Simion Florea Marian menționează:
E o credință veche și foarte lățită la români, că cel ce se apucă să postească lunea, aceluia în multe privințe îi merge bine. Orice își propune duce la bun sfârșit. Așa nevestele care n-au copii și doresc să aibă, dacă postesc douăsprezece luni una după alta, cred că vor naște copii. Asemenea mulți și dintre aceia care capătă dureri crângene la ochi, că mai nu pot vedea nimic, încă se apucă a posti mai multe luni, unii chiar și toată viața. Alții iarăși prind a posti lunea, din cauză că li se îmbolnăvesc și le pier vitele.
Mai pe scurt, fiecare pentru ce voiește și pentru ce îl doare inima, și zic că de când s-au apucat a posti lunea, de atunci și-au ajuns scopul dorit.
Această datină a născut zicala postește lunile, ce se referă mai ales la cei care fie sunt atât de săraci încât de multe ori nu au nimic de mâncare și „postesc de nevoie”, fie „n-au de frupt sau de dulce”.
Se mai credea în popor că lunea nu e bine ca omul să se pornească la drum, fără a se explica motivul. Artur Gorovei notează :
E rău de plecat lunea la drum.
Adaugă esență lecturii și vezi acele rosturi tradiționale ce defineau ziua de început de săptămână.
