Viziunea sa globală asupra lumii a fost moștenită de la Hobița, cu întreg bagajul de înțelepciuni și de experiențe, concretizat în proverbe și zicale, sporit prin lecturi amănunțite…
În anul când Constantin Brâncuși [19 februarie 1876 – 16 martie 1957] împlinea 49 de ani, o revistă a publicat un desen făcut de acesta ce ilustra un copil. Pe desen, sculptorul a scris: „Când nu mai suntem copii, am murit de mult”.
La 28 de ani, Brâncuși ajunge la Paris, după ce face o călătorie epică, mai mult pe jos, din România în orașul ce atrăgea scriitori, artiști, boemi, „aflători prin Paris”, cum îi numea memoralistul Petre Pandrea [26 iunie 1904 – 8 iulie 1968], de toate felurile. Peste timp, sculptorul povestește:
Am fost trimis şi eu de mic copil la procopseală în lume. N-am pierdut legătura şi nu mi-am scos rădăcinile pentru a umbla năuc pe tot globul. A profitat şi arta mea şi m-am salvat ca om.
Din numeroasele conversații pe care le-a avut cu sculptorul, istoricul de artă Ionel Jianu [23 octombrie 1905 – 18 martie 1993] notează ceea ce îi mărturisea Brâncuși:
Nu-mi place să vorbesc despre mine sau despre arta mea. Operele mele vorbesc singure și nu au nevoie de nici o explicație.
Brâncuși nu pare a fi vreodată ostenit în a cugeta și a vorbi despre artă, frumos și frumusețe, simplitatea ce ar fi bună să ne înconjoare. Cu privirea prin văzduh și cu o mână în barba lui stufoasă, celor ce aveau vremea de a-l și asculta, el le zice vorbe meșteșugite, gânduri ce pun pe gânduri.
Una dintre elevele lui Brâncuși, Milița Petrașcu [31 decembrie 1892 – 25 ianuarie 1976], mărturisea că, în timpul petrecut în atelierul sculptorului, a auzit „sute și mii de replici aforistice, adânc meditative, de la acest filozof al unui estetis carpato-dunărean”.
Sculptoriţa Irina Codreanu [18 iulie 1896 – 12 ianuarie 1985], care a studiat și în atelierul lui Brâncuși de la Paris, rememorează:
Ideile și le exprima cu simplitatea şi plasticitatea ţăranului. Le formula în axiome, le colora cu imaginaţia sa bogată şi plină de improvizaţii neprevăzute.
Petre Pandrea scrie despre Brâncuși – pe care, după propriile mărturisiri, l-a „frecventat deseori” – că a avut o „viziune asupra lumii și asupra vieții ca orice filozof sau discipol în filozofie”.
Nimbul din jurul lui Brâncuși de pilduitor, ceea ce îl deosebește de alți boemi parizieni, are seva în lecturile pe care le făcea cu pasiune. Petre Padrea notează autorii preferați de Brâncuși:
Viziunea sa globală asupra lumii a fost moștenită de la Hobița, cu întreg bagajul de înțelepciuni și de experiențe, concretizat în proverbe și zicale, sporit prin lecturi amănunțite din Eminescu, din Titu Maiorescu, și – mai ales – din materialul imens folcloric-științific, adunat cu osârdie de cercetători ca: Artur Gorovei, Tudor Pamfile, Gheorghe Dem Teodorescu și Iuliu Zanne, în cele zece volume de proverbe ale românilor.
Lucrarea folcloristului Iuliu A. Zanne [11 iulie 1855 – 14 februarie 1924]proverbele românilor, primul volum publicat în 1895, a fost păstrată de Brâncuși „din tinerețe până la adânci bătrâneți”.
După convorbiri în cafenele și cârciumi franco-române, „intram sub un duș rece pentru a alunga oboseala nopții și a zaiafetului discuționist”. Și Brâncuși era „transcris imediat, cu fidelitate”, după astfel de conversații nocturne:
Notam fragmente și alocuțiuni caracteristice ale sculptorului cu o genială oralitate de profet, de sfânt, de erou, de Esop, de Păcală, de Nastratin Hogea…
Frumosul în vorbele lui Brâncuși:
