În 1914, în mai multe țări din Europa, au fost publicate scrisorile lui Vincent van Gogh trimise, îndeosebi, fratelui său mai mic, Theo. Expresive, presărate cu gânduri profunde, scrisorile au dezvăluit lumii o personalitate complexă, un artist îndrăgostit de culori și cărți, un pictor care simțea, visa, muncea în vreme ce era bântuit de frământări și neajunsuri. Scrisorile lui au fost considerate printre cele mai remarcabile scrieri de acest gen din secolul al XIX-lea.
Fragment, scrisoare din 1883:
Muncind din greu, băiete, sper să reușesc să fac ceva bun. Nu sunt încă acolo, dar țintesc spre asta, lupt pentru asta. Vreau ceva serios – ceva proaspăt – ceva cu suflet în el. Înainte – înainte…
Vara 1887, fragment dintr-o scrisoare:
Și uneori mă simt deja bătrân și distrus… Pentru a reuși e nevoie de ambiție, iar ambiția îmi pare absurdă. Ce vine din asta nu știu; dincolo de toate acestea aș vrea să nu-ți mai fiu o așa povară – sper să progresez ca să poți să-mi arăți lucrările cu îndrăzneală, fără să te compromiți. Și apoi o să mă duc undeva în sud, ca să dispar din fața atâtor pictori care mă dezgustă ca bărbați.
Scrisoare din Arles, octombrie 1888:
Nu am ce face dacă picturile mele nu se vând. Va veni totuși și ziua când lumea va vedea că acestea valorează mai mult decât prețul vopselei și al traiului meu, propriu-zis foarte sărac. În ce privește partea financiară, singura mea grijă este, în primul rând, să nu am datorii.
1889, scrisoare din Arles:
O să sărăcești în dorința ta de a mă susține pe mine, dar îți voi da înapoi banii sau voi da drumul fantomei…” (dintr-o scrisoare trimisă de van Gogh fratelui său, Theo, în 1889, de la Arles)
Îmbină cu o esență de gânduri – Vincent van Gogh despre pictură și pictori.
