„Familia română nu are nici o stimă de cariera intelectuală. Părinții doresc ca copiii să devină miniștri, deputați, oameni cu avere, cu «situație»”, scrie G. Călinescu (19 iunie 1899 – 12 martie 1965). Această mentalitate face ca tinerii să crească „în acest spirit ostil culturii”.
La aceasta, istoricul literar mai adaugă și „ignoranța de propria cultură”. El afirmă:
O țară nu poate să-și îndreptățească existența fără cultură.
Ca orice scriitor sau artist, cel care citește, iubitorul de lectură, are tabieturile lui. În funcție de lectură, se alege felul în care e citită carte. Recomandările lui G. Călinescu:
Când eram student, făcând uz de bibliotecile statului român, citeam în atitudini ascetice: puneam capul între palme și lăsam greutatea corpului, alternativ, când pe o parte, când pe alta, ca să evit, mai ales, eroziunile la coate. O astfel de lectură mi s-ar părea astăzi lipsită de orice voluptate.
Am văzut lume care citește circulând pe stradă, nu știu dacă absorbită de interesul cărții sau doritoare de a uimi societatea cu nobila sa îndeletnicire. Eu atunci credeam, ca toată lumea, că o carte se citește pentru conținutul ei, astăzi știu că cititul poate fi o artă gratuită, ca oricare alta, fără finalitate în afară de sine.
Cărțile nu se citesc în public; cu ele te închizi în casă, în singurătate. Poziția în care consulți o carte este de o însemnătate capitală.
Versurile, spre pildă, se citesc umblând în jurul odăii, pentru a le da un ritm declamator.
Romanele de acțiune le citesc întins jos cu capul în mâini, ca un șef de stat-major deasupra unei hărți strategice pe care îmi studiez mișcarea eroilor.
Literatura de analiză se gustă culcat pe spate. După fiecare moment psihologic, ai astfel prilejul să lași cartea jos și să urmărești cu ochii în tavan perspectivele sufletești ale cărții.
